Noua Zeelandă, bulversată de un scandal de viol tratat superficial de poliție

Noua Zeelandă, bulversată de un scandal de viol tratat superficial de poliție
Publicat: 07/11/2013, 18:56
Actualizat: 30/07/2014, 00:57

Noua Zeelandă a ordonat joi deschiderea unei anchete în legătură cu presupuse lacune ale poliției într-un scandal de viol, care a bulversat țara și a generat mustrări din partea premierului, relatează AFP.

Ministrul Poliției, Anne Tolley, a declarat că poliția a „gestionat foarte prost” acest caz. Ea i-a cerut Autorității de control a forțelor de poliție să deschidă o anchetă.

Un grup de tineri s-a lăudat pe Internet cu seducerea unor tinere, unele în vârstă de 13 ani, pe care le-au convins să consume alcool și să întrețină relații sexuale.

Acest grup din Auckland, format din tineri cu vârste de cel puțin 20 de ani, își găsea victimele pe Facebook, unde posta ulterior comentarii și înregistrări video umilitoare la adresa lor, potrivit presei neozeelandeze.

Referindu-se la acest caz, premierul John Key a declarat că faptele acestor tineri sunt „nedemne”, însă a subliniat, la începutul săptămânii, că este dificil să fie urmăriți penal, din cauza lipsei de probe.

În schimb, poliția a anunțat că este la curent de peste doi ani cu activitățile acestui grup, dar nu poate acționa, în lipsa unor mărturii, victimele neavând curajul să depună plângere.

Or, patru tinere au depus plângeri la poliție, unele datând chiar din 2011, a dezvăluit presa.

Una dintre tinere, intervievată miercuri seara de postul de televiziune TV3, a anunțat că poliția pare să nu vrea să ia măsuri serioase și a criticat-o pentru că a purtat o fustă în timpul unei întâlniri cu un tânăr pe care l-a cunoscut pe Facebook.

„Ei mi-au spus că nu am destule probe și că am fost îmbrăcată într-un mod care a încurajat și mai mult” violul, a declarat tânăra, în vârstă de 13 ani la vremea comiterii faptelor.

Într-o nouă declarație, oferită joi, premierul a declarat în Parlament că atitudinea poliției este „departe de ceea ce este în drept să se aștepte”.

De asemenea, el și-a exprimat regretul că Guvernul află din presă detaliile acestui caz, în timp ce el a solicitat un raport complet din partea poliției.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Uciderea unui urs care a atacat un turist în Italia, oprită de activiști! Animalul poate...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Bianca Drăgușanu a avut dreptate. Bădălău a călcat strâmb de mai multe ori
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Experiența paranormală prin care a trecut Lidia Buble! Artistei nu i-a venit să creadă ce...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cromozomi antici de mamut lânos, descoperiți în piele veche de 52.000 de ani